Povești mișto Social Media

Milioane de inimi bat pentru România la Euro 2016

România are șansa de a face istorie. Prin orice mijloace, prin foc și sabie, prin forță și tehnică, și, sper, pentru prima dată, fără o tactică sinucigașă, cei 11 din teren au de spus o poveste care sigur, sigur se va povesti foarte mulți ani de acum. Și adversarul ne dă o mână de ajutor. Poate mâna de ajutor pe care arbitrul din meciul cu Franța a uitat, cu intenție, să o ridice. Se întâmplă în 2016, în Franța, la Campionatul European, unde România noastră se războiește cu Albania, venită de niciunde, pentru un loc 3, loc de calificare în optimi. Cuvântul care trebuie să fie strigat de milioane de inimi la sfârșitul meciului.

Nu găsesc rost în a face, din nou, o analiză pe posturi sau pe meciurile bune făcute de România de fiecare dată în compania Albaniei. Pentru asta, sunt suficient de mulți analiști pe sticlă care, să-mi fie cu iertare, nu știu despre ce mama naiba vorbesc, că fac greșeli de liga a 5-a, din punct de vedere al acurateții și corectitudinii analizei sportive. Nici comentatorii și realizatorii nu fac rabat de la asta. Mai mult, dacă le furi notițele din față, apar problemele mai abitir ca gropile noastre.

Reacționez acum la provocarea oferită de Penny Market care vrea să știe cum trăiesc meciurile naționalei. După un timp în care n-am mai făcut așa, prinD meciul asta cu tata, cu tricoul naționelei, cu acidul moderat, așa ca în familie, și, musai, cu floricele de porumb. E important să ai floricele de porumb când joacă România, în special, pentru că ai nevoie de un gest care să te țină, cumva, ocupat, și să nu-ți lase mâinile să arunce cu telecomanda la fiecare fază.

A trecut ceva vreme de când n-am mai prins un meci cu tata pentru că n-am fost în zonă. La meciul asta important, e așa cum trebuie. Îmi place, să nu mă înțelegeți greșit, și meciul la bere cu prietenii, dar nu cu prietenii care înțeleg prea puține despre fotbal, despre jucători, despre cifre și statistici. Păi, dacă mă apuc să vorbesc eu despre calitățiile lui Berisha, legitimat la Lazio din Roma, coleg de campionat, de prim-plan, cu Tătă al nostru, nu-mi iau eu una bucată în față de genul: Bă, da mai lăsă-ne cu astea ale tale. Ce trebuie să știu eu cine e ăla. Hai pe ei, pe ei, pe mama lor.

Ca orice om care vede jocul ăsta și ca unul care l-a remarcat pe Stanciu de la debutul său, la aproape 17 ani, în prima ligă, culmea, într-un meci cu Steaua, în tricoul formației Alba Iulia, știu că e cel care face jocul să meargă, care dă vitează și deschide spații, prin combinații rapide plus baloane precise, în măsura în care și ceilalți joacă în același meci cu el. Așadar, mă pregătesc să-i admir jocul lui Stanciu și să aplaud, în gând, dar și cu voce, cu sărituri de bucurie de român, calificarea României în optimi la Euro 2016. Nu uitați de haștagul #ROU de pe rețelele sociale. Hai, România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *